dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "cale ferata"

35 de linii de cale ferată au fost până acum reabilitate. Alte 64 vor fi gata abia în primăvară. Portul Constanța a intrat în reparații încă din luna mai pentru a putea prelua cantitățile uriașe de marfă, în special cereale, din Ucraina. Tot de atunci au început să fie curățate și șinele pline de buruieni. Modernizarea primei porţiuni feroviare a durat peste cinci luni. Urmează încă pe atât, pentru ca portul să facă faţă grânelor venite din țara vecină. În acest moment, două-trei procente din PIB se pierd pentru că Portul Constanţa este folosit la doar jumătate din potenţial.

Noua pasarelă care va lega Poarta 6 și Km 4-5 va fi construită, dar... la anul. Studiul de Fezabilitate este gata, însă proiectul a fost momentan sistat. Și asta pentru că unul dintre pilonii fundației se află deasupra unei conducte. Așa că, locuitorii celor două cartiere vor mai avea de așteptat până când vor începe lucrările. Au totuși o variantă. Există o pasarelă, dar mulți se plâng că fie au prea multe trepte de urcat, fie că „pierd prea mult timp”. Motiv pentru care o parte dintre ei preferă să treacă dintr-o parte în alta, direct pe căile de cale ferată.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233